Picasso s-a născut spaniol și, după cum se spune, a început să deseneze înainte de a putea vorbi. De mic copil a fost atras instinctiv de instrumentele artistului. În copilăria timpurie putea petrece ore întregi într-o concentrare fericită desenând spirale cu un sens și o semnificație cunoscute doar de el însuși. Alteori, evitând jocurile copiilor, își trasa primele desene în nisip. Această exprimare timpurie a sinelui promitea un dar rar. Malaga trebuie menționată, deoarece acolo, la 25 octombrie 1881, s-a născut Pablo Ruiz Picasso și acolo și-a petrecut primii zece ani din viață. Tatăl lui Picasso a fost pictor și profesor la Școala de Arte Frumoase și Meserii. Picasso a învățat de la acesta elementele de bază ale formării artistice academice formale. Apoi a studiat la Academia de Arte din Madrid, dar nu și-a terminat niciodată studiile. Picasso, care nu împlinise încă optsprezece ani, ajunsese în punctul său de maximă rebeliune; a respins estetica anemică a academiei împreună cu proza pedestră a realismului și, în mod firesc, s-a alăturat celor care se numeau moderniști, artiștilor și scriitorilor nonconformiști, cei pe care Sabartés îi numea "elita gândirii catalane" și care erau grupați în jurul cafenelei artiștilor Els Quatre Gats. În anii 1899 și 1900, singurele subiecte pe care Picasso le considera demne de a fi pictate erau cele care reflectau "adevărul final"; caracterul trecător al vieții umane și inevitabilitatea morții. Primele sale lucrări, încadrate sub numele de "Perioada albastră" (1901-1904), constau în picturi cu nuanțe albastre, influențate de o călătorie prin Spania și de moartea prietenului său, Casagemas. Chiar dacă Picasso însuși a insistat în repetate rânduri asupra naturii interioare, subiective a Perioadei Albastre, geneza acesteia și, mai ales, albastrul monocromatic au fost explicate timp de mulți ani ca fiind doar rezultatele diferitelor influențe estetice...